Thursday, May 12, 2011

Activitatea creează rezultate!

Astăzi am reuşit să finalizăm tot ceea ce ne-am propus. După câteva ore de muncă în echipă şi mici retuşuri....prezentarea destinată profesorilor este gata! Ne-am dorit ca prin intermediul acesteia să redăm şi să transmitem cât mai multe informaţii utile profesorilor, astfel încât am incercat ca totul să iasă perfect.

În cadrul acestei prezentări, am introdus secvenţe ale discursurilor câştigătorilor Galei-ediţia 2010 de la secţiunea Învăţământ universitar-Profesorul anului tocmai pentru a evidenţia importanţa existenţei şi înscrierii în această competiţie. Totodată, vom avea grijă să subliniem faptul că, anul trecut, premiul I la această secţiune a fost obţinut de domnul prof.dr. Ticu Constantin din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Al.I.Cuza Iaşi.

Aşadar, mâine ne aşteaptă o zi dificilă: prezentarea susţinută în faţa profesorilor noştri. Suntem convinse că ziua de mâine va reprezenta un pas semnificativ în cadrul campaniei noastre de promovare şi ne dorim să vă împărtăşim cât mai curând reacţiile profesorilor, precum şi impresiile noastre.

Până mâine, uraţi-ne succes!:)

No comments:

Post a Comment